Daniel Pancu a lansat un atac devastator la adresa lui Marius Șumudică, după ce antrenorul s-a autopropus la Rapid și a reacționat acid după ce a fost ales Cristiano Bergodi.
„Pancone” consideră că fostul antrenor de la Al Raed a abordat într-un mod total greșit întreaga situație, deoarece astfel de lucruri nu-și au locul într-un fotbal care se dorește a fi profesionist.
Pancu a reamintit și de faptul că Marius Șumudică nu a fost alături de noul proiect de la Rapid încă de la bun început, când clubul se afla în Liga a 4-a, iar la vremea respectivă lansa diverse atacuri prin care sublinia că nu consideră acea echipă drept „adevărata Rapid”.
„Urât, urât! Mă uitam la voi aici, la emisiuni, nu știu, părea un club mic, o echipă de comună, ceva de genul ăsta. Părea că se bat pe un loc băiatul primarului cu cel al șefului de post și mai interveneau și câțiva consilieri. Urât, Rapid e la un nivel!
Apropo de Șumi, puteți să-l întrebați, de fiecare dată când vorbea ceva de noi, când eram în ligile inferioare, eu îl sunam imediat, pentru că mă simțeam ofensat. Îi spuneam: ‘Ține minte ce-ți spun eu, Rapid va fi din nou că înainte, poate chiar mai bine’. Zicea că nu.
Nici nu trebuia să ne spună ceva de bine. Doar dacă se abținea, lucrurile stăteau cu totul altfel. Fără să vorbesc cu nimeni de la Rapid, eram convins că ăla e motivul (n.r. pentru care Șumudică a pierdut cursa cu Bergodi). Altul nu ar fi putut exista.
Să nu uitați, Niculae juca în prima ligă, Maftei tot acolo. Mai știe cineva ce făceam eu în 2017? Eram secund în prima ligă, la Voluntari. Am renunțat cu toții la lucrurile astea și ne-am dus la liga a patra, ne-am sacrificat pentru Rapid.
Nu e corect ca cineva, mai ales că e unul de-ai noștri, să ne conteste cu ceva, tot timpul să găsească ceva. De Șumi vorbesc. Nu m-a atacat pe mine, punctual, de Rapid spunea. A spus că nu e Rapidul. Din moment ce eu eram acolo, cum să nu fie? N-am nicio problemă, e decizia conducerii, chiar nu am nicio implicare. Atât timp cât vezi că Pancu e într-un loc, cred că ar fi bine să te abții”, a tunat Pancu, la Digi Sport.
La momentul plecării lui Adi Mutu de la Rapid, Marius Șumudică a pornit asaltul pentru a fi instalat ca „principal” și nu s-a sfiit să le transmită tuturor că își dorește ca el să fie noul antrenor al echipei și că ar trebui să fie ales înaintea lui Bergodi.
„Nu știu ce să zic, în momentul de față, să fiu sincer, simt și îmi doresc, visez să antrenez Rapidul, o spun sincer. Simt că și planetele s-au aliniat de așa natură, eu liber de contract, iar Rapid fară antrenor.
Am încredere că, împreună cu cei din conducere, cu echipa și suporterii putem face performanță la Rapid. Dar eu sunt atât de nebun încât sper că încă voi fi numit acolo. Spun lucrul ăsta așteptând, până la urmă, un anunț oficial din partea celor de la Rapid care să mă contrazică.
Eu încă sper și sunt nebun, cred că eu voi fi alesul. Și mai spun un singur lucru, legat de toți oamenii care m-au sprijinit. Țin să le mulțumesc tuturor care m-au votat și mi-au fost alături”, spunea Șumudică, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER